Victor Hănescu a câștigat, duminică, turneul masculin al Mastersului de la București, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, pe Victor Crivoi, într-o partidă care a durat o oră și 48 de minute, anunță MEDIAFAX.
Proba feminină a fost câștigată de Monica Niculescu, care a trecut, în finală, de Irina Begu, cu scorul de 1-6, 6-4, 6-1.
Turneul este dotat cu premii în valoare de 600.000 de euro, care vor consta în obiecte. Astfel, câștigătorii de la masculin și de la feminin vor fi recompensați cu câte o casă.
Ocupanții locului doi vor primi câte o mașină de teren, iar poziția a treia va fi recompensată cu plata biletelor de avion pentru anul 2009, la deplasările la competiții. Sportivii care se vor clasa pe locul patru, vor primi computere în valoare de 2.000-2.500 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER